Primarul Municipiului Reșița, Mihai Stepanescu, s-a întâlnit ieri, 29 octombrie 2013, cu un grup de studenți din cadrul Ligii Studenților a Universității Eftimie Murgu din Reșița. La întâlnire au participat directori și șefi de servicii din cadrul administrației publice locale.
Prezența tinerilor la sediul primăriei a fost prilejuită de evenimentul „Studențiada”
Un minor în vârstă de 13 ani, din comuna Marginea, județul Suceava, a plecat dintr-un centru de protecție a minorilor din Fălticeni și nu a mai revenit. / Polițiștii desfășoară activități pentru găsirea acestuia. Minorul BODALE MIRCEA, în vârstă de 13 ani, din comuna Marginea, județul Suceava a
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se deplasează pe teritoriul Egiptului asupra faptului că autoritățile egiptene au luat decizia închiderii, pe o perioadă nedeterminată, a punctului de frontieră Rafah, care face legătura între Egipt și Fâșia Gaza. Accesul în Fâșia Gaza va fi permis doar pelerinilor care se întorc de la Mecca.
Până în prezent, pentru locuințele puse la dispoziție de Consiliul Local al Municipiului Reșița, familiilor afectate de explozia produsă în blocul nr. 1 de pe Aleea Vlădeasa, au fost prezentate două solicitări.
Până vineri, 1 noiembrie 2013, sunt așteptate solicitări și din partea celorlalte familii. Documentul justificativ (contractul de închiriere), pe baza căruia va fi acordată suma pentru plata
Finalizarea lucrărilor de asfaltare a străzii George Coșbuc din Resita
Angajații Serviciului Public “Direcția pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local - Serviciul de Iluminat Public și Deszăpezire” au finalizat lucrările de asfaltare a străzii George Coșbuc din municipiu.
Suprafața asfaltată este de 1.163 de mp. Lucrările au fost finanțate din bugetul serviciului prin hotărâre de Consiliu Local.
În această săptămână continuă lucrările de frezare și asfaltare
MESAJUL PREEȘDINTELUI
Modernizarea sistemului administrației publice românești, de altfel o preocupare majoră a Guvernului, va deveni un obiectiv prioritar al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
VREMEA ÎN INTERVALUL 28 OCTOMBRIE – 10 NOIEMBRIE 2013 , ÎN BANAT, CRIȘANA, TRANSILVANIA SI MARAMUREȘ
BANAT
În primele zile ale intervalului se va menține vremea deosebit de caldă pentru sfârșitul lunii octombrie, cu valori diurne de 22…24 de grade și minime nocturne de 9…11 grade, în medie. Începând de joi, temperaturile vor scădea ușor, dar se vor situa în continuare mult peste
VREMEA ÎN INTERVALUL 28 OCTOMBRIE – 10 NOIEMBRIE 2013 , ÎN MOLDOVA, DOBROGEA, MUNTENIA , OLTENIA SI LA MUNTE
MOLDOVA
Intervalul de prognoză debutează cu o vreme deosebit de caldă, raportat la valorile specifice acestei perioade din an, cu valori medii ziua de 18…22 de grade, iar noaptea dev8…10 grade. Începând de joi temperaturile vor scădea ușor, dar vor fi - aproape pe tot
restul intervalului- mai ridicate decât mediile climatologice specifice
În ultima perioadă, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute ce și-au atribuit false calități, de reprezentanți la o societatea de gaz și o societate de deratizare, au sustras bunuri din două locuințe fiind invitați în imobile chiar de proprietari.
Acești infractori, pe care noi îi denumim falși vizitatori, acționează prin
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care călătoresc în Republica Elenă cu ocazia disputării meciului de fotbal dintre reprezentativele Greciei și României, la data de 15 noiembrie 2013, să respecte cu strictețe măsurile de ordine și siguranță publică stabilite de către autoritățile elene.
Liga a 2-a de fotbal, Seria 2 și Seria 1, ETAPA 10
SERIA 2
CS Metalul Reșița - CS Mioveni 2-1
FC Olimpia Satu Mare - FC Bihor Oradea 2-0
CS Minerul Motru - FC UTA Arad 0-2
CS Universitatea Craiova - FC Olt Slatina 2-1
Universitatea Craiova - Gloria Bistrița 1-0
ASA Târgu Mureș - CSM Râmnicu Vâlcea 3-1
SERIA 1
Rapid CFR Suceava - CS Municipal Studențesc Iași 0-1
PESTE 80 DE INFRACȚIUNI ECONOMICE, CONSTATATE ÎN ULTIMA SĂPTĂMÂNĂ
Peste 80 de infracțiuni economice au fost constatate de polițiștii structurilor de investigare a fraudelor, în ultima săptămână. / 80 de persoane sunt suspectate de comiterea acestor fapte.
În perioada 18 – 24 octombrie a.c., în urma acțiunilor și controalelor desfășurate la nivel național, sub coordonarea Direcției de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului
Intre orele : 07:00 si 12:00
In zona : pe spații relativ extinse în județele Bacău, Vrancea, Botoșani, Vaslui, Neamț, Galați și Iași, inclusiv drumurile naționale și europene
Se vor semnala : ceață ce determina vizibilitate redusă, local sub
Duminică, 27 octombrie 2013, România trece la ORA DE IARNĂ 2013: ora 4 va deveni ora 3, ceea ce înseamnă că duminică va fi cea mai lungă zi din an (25 de ore).
România va rămâne la ORA DE IARNĂ 2013 până în ultima duminică a lunii martie 2014, când se va trece înapoi la ora de vară.
CFR anunță că aceasta schimbare nu afectează mersul trenurilor, însă trenurile care pleacă din gări duminică, după ora 4, vor pleca după ORA DE IARNĂ 2013.
Rezultate:
Millenium Giarmata – Muncitorul Reșița 1-1
Mama Mia Becicherecu Mic – Gloria Reșița 6-0
Jiul Rovinari – Vulturii Lugoj 4-1
FC Avrig – FC Caransebeș 2-3
FC Hunedoara – Pandurii II Târgu Jiu 1-0
“Direcția de Asistență Socială” anunță că, în perioada 28 octombrie- 20 noiembrie 2013, vor fi preluate de la cetățeni cererile și declarațiile pe proprie răspundere pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței cu gaze naturale, energie electrică precum și combustibili solizi sau petrolieri, pentru sezonul rece 1 octombrie 2013 – 31 martie 2014.
Beneficiarii - familiile și persoanele singure din municipiul
Sfantul Mare Mucenic Dimitrie a trait pe vremea imparatilor Diocletian si Maximian Galeriu (284- 311) si era fiul voievodului cetatii Tesalonicului, botezat in taina de parintii sai, de frica cruntelor prigoane impotriva crestinilor. Si il invatau parintii in camara cea ascunsa a palatului lor toate tainele sfintei credinte, luminandu-i cunostinta despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum si milostenia cea catre saraci, savarsind, adica, faceri de bine, celor ce trebuiau. Si asa, Dimitrie a cunoscut adevarul din cuvintele parintilor sai, dar, mai ales, a inceput a lucra intr-insul darul lui Dumnezeu. Si tanarul crestea cu anii si cu intelepciunea, urcand ca pe o scara, din putere in putere. Si, ajungand la varsta cea mai desavarsita, parintii lui s-au dus din