ITM Caras-Severin - actiune de control la activitătile cu zilieri
acestor acțiuni de control cu caracter inopinat a fost constituit din beneficiarii la care se prestează muncă necalificată cu caracter ocazional, în domeniile prevăzute în Clasificarea activităților din economia națională.
S-a urmărit cu precădere identificarea beneficiarilor care folosesc zilieri și luarea măsurilor care se impun în situația în care aceștia nu respectă prevederile Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional, precum și a normelor metodologice de aplicare ale acesteia; identificarea beneficiarilor care utilizează munca tinerilor și a copiilor fără respectarea prevederilor legale în materie; identificarea beneficiarilor care folosesc zilieri în condițiile în care se impunea încheierea contractelor individuale de muncă.
În același timp, inspectorii de muncă au pus accent pe creșterea gradului de conștientizare al beneficiarilor și zilierilor care desfășoară activități cu caracter ocazional în domeniile stabilite de legiuitor cât și pe determinarea beneficiarilor de a respecta obligația de completare a Registrului electronic de evidență a zilierilor și de transmitere în termen a datelor în acesta.
Au fost verificați 17 beneficiari sau împuterniciții acestora la care prestau muncă necalificată cu caracter ocazional cu 364 zilieri din care 190 femei, 174 bărbați și 13 de tineri sub 18 ani.
Pentru 2 beneficiari au fost dispuse 4 măsuri obligatorii de remediere pentru care au fost aplicate sancțiuni contravenționale corespunzătoare (2 avertismente și 1 amendă în valoare de 6000 lei).
Măsurile dispuse de inspectorii de muncă se referă la:
- îndeplinirea obligației de a transmite Registrul electronic de evidență a zilierilor inspectoratului teritorial de muncă, zilnic, înainte de începerea activității pentru fiecare persoană care urmează să se afle în interiorul unui raport de muncă cu beneficiarul sau un împuternicit al acestuia;
- respectarea cuantumului remunerației brute orare stabilite de părți care nu poate fi mai mic decat valoarea/oră a salariului de baza minim brut pe țară garantat în plată;
- plata zilierului se va face pentru echivalentul a cel puțin 8 ore de muncă, chiar dacă părțile convin un număr mai mic de ore de activitate.
Analizând numărul de zilieri înregistrați la Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș Severin în ultimii ani, situația se prezintă astfel:
anul 2021 1.665 zilieri
anul 2022 1.839 zilieri
anul 2023 1.556 zilieri
anul 2024, până în luna octombrie 1031 zilieri
Reamintim că, odată cu intrarea în vigoare a Ordinului ministrului muncii și protecției sociale nr. 1140/2020, beneficiarii au obligația să țină evidența zilierilor în Registrul electronic de evidență a zilierilor.