Pagina principală · LIVE CAMERA CENTRU RESITA · Articole · Facebook Blog · Categorii de ştiri · Contactați-ne · Email -Admini · ARHIVA VIDEO Miercuri, Octombrie 16, 2024
VIZTATORI UNICI
<Flag Counter
Browser Ip
IP address signature
ÎNTÂLNIREA INSPECTORATULUI GENERAL PENTRU IMIGRĂRI CU REPREZENTANTII MEDIULUI DE AFACERI - DIGITALIZAREA SI MODIFICĂRILE LEGISLATIVE PRIVIND REGLEMENTAREA SEDERII SI MUNCII STRĂINILOR ÎN ROMÂNIA
A. Modificări legislative în domeniul admisiei și reglementării șederii străinilor în scop de muncă

În cadrul întâlnirii au fost prezentate o serie de modificări legislative esențiale, menite să simplifice procedurile de angajare și reglementare a șederii străinilor în România. Aceste modificări, publicate în Monitorul Oficial al României în anul 2024, includ următoarele aspecte:

 Ordonanța Guvernului nr. 6/2024 (Monitorul Oficial nr. 69/25 ianuarie 2024):

• Introducerea posibilității de a comunica avizul de angajare/detașare, la cerere, inclusiv în format electronic, semnat cu semnătura electronică calificată a IGI.

 Ordonanța Guvernului nr. 7/2024 (Monitorul Oficial nr. 69/25 ianuarie 2024):

• Crearea cadrului legal pentru funcționarea Portalului IGI, care permite programarea online pentru depunerea cererilor și încărcarea electronică a documentelor necesare pentru prelungirea dreptului de ședere, angajare sau detașare.

 Legea nr. 28/2024 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor (Monitorul Oficial nr. 176/5 martie 2024):

Legea are ca obiect principal de reglementare reformarea regimului juridic al lucrătorilor înalt calificați pe teritoriul Uniunii Europene și, totodată, cuprinde măsuri de noutate în materia reglementării dreptului de ședere și încadrarea în muncă/detașarea străinilor pe teritoriul României, precum:

• Posibilitatea prelungirii dreptului de ședere pentru muncă, dar nu mai mult de 2 ani, respectiv nu mai mult de 3 ani în cazul lucrătorilor înalt calificați;
• Posibilitatea pentru străinii titulari ai dreptului de ședere temporară pentru studii de a fi încadrați pe teritoriul României fără aviz de angajare cu contract individual de muncă cu timp parțial cu durata muncii de maximum 6 ore pe zi.

Condiții noi pentru angajatori în vederea obținerii avizului de angajare, respectiv:
• de a desfășura efectiv pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului și ca activitatea acestora să nu fi fost înființată sau să nu se deruleze în scopul principal de a facilita intrarea străinilor pe teritoriul României, pentru îndeplinirea cărora Inspectoratul General pentru Imigrări va avea dreptul de a efectua controale la sediile sociale sau punctele de lucru ale angajatorilor;

• condiția ca adeverința cu privire la forța de muncă disponibilă pentru locul de muncă vacant, să fie eliberată cu cel mult 90 de zile anterior depunerii cererii pentru avizul de angajare de agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază teritorială își are sediul social sau profesional angajatorul;

• condiția ca angajatorul să aibă achitate obligațiile către bugetul de stat, fiind eliminată condiția ca aceasta să vizeze ultimul trimestru, anterior depunerii cererii;

• reglementarea regimului juridic al străinului aflat în perioada de ședere legală la data depunerii cererii de prelungire a dreptului de ședere, căruia i se va menține acest drept până la data soluționării cererii.

 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2024 (Monitorul Oficial nr. 250/22 martie 2024):

• introducerea obligației ca angajatorii să încheie contractele individuale de muncă (CIM) în termen de 15 zile de la intrarea străinului pe teritoriul României sau, după caz, de la obținerea noului aviz de angajare;

• posibilitatea anunțării IGI cu privire la sosirea pe teritoriul României/ găzduirea străinului respectiv posibilitatea comunicării datelor privind luarea în evidență a străinului către IGI, prin intermediul unei aplicații informatice;

• sancționarea neîncheierii CIM în termen de 15 zile lucrătoare de la intrarea străinului pe teritoriul României, sau, după caz, de la obținerea noului aviz de angajare, în cazul vizei de lungă ședere pentru angajare în muncă, cu revocarea vizei de lungă ședere pentru angajare în muncă/refuzul prelungirii dreptului de ședere;

• introducerea unei cauze de nepedepsire pentru angajatori, în situația în care nu se încheie CIM în 15 zile lucrătoare de la intrarea străinului pe teritoriul României, ori de la data obținerii noului aviz de angajare, în sensul că fapta nu constituie contravenție dacă neîncheierea contractului individual de muncă se datorează culpei străinului;

• modificarea prevederilor privind alocarea codului numeric personal în sensul că se eliberează odată cu avizul de angajare (alocare CNP);

• introducerea unei condiții privind bonitarea angajatorilor, respectiv de a desfășura efectiv activitate de minimum un an în domeniul pentru care solicită avizul de angajare, cu posibilitatea pentru polițiștii de imigrări de a efectua controale la sediile sociale sau punctele de lucru ale angajatorilor pentru a constata îndeplinirea acesteia;

• limitarea posibilității solicitării și eliberării unui aviz pentru schimbarea angajatorului în perioada de valabilitate a vizei de lungă ședere pentru angajare în muncă, urmând a fi posibilă o singură dată;

• modificarea reglementărilor privind contigentul de lucrători nou-admiși pe piața forței de muncă, în sensul că avizul de schimbare a angajatorului nu se cuantifică.


B. Digitalizarea serviciilor publice la IGI

Un alt subiect a fost procesul de digitalizare al serviciilor oferite de Inspectoratul General pentru Imigrări. Această inițiativă urmărește reducerea birocrației, accelerarea proceselor administrative și îmbunătățirea experienței utilizatorilor prin noi soluții digitale.

 Portalul IGI:

• Modernizarea Portalului IGI permite depunerea online a cererilor și programarea la ghișeu printr-un calendar definit, pentru a selecta data și ora disponibilă;
• Posibilitatea transmiterii automate a avizelor de angajare direct prin e-mail-ul solicitantului, ceea ce reduce timpul de procesare și elimină necesitatea prezenței fizice la ghișeu.

 Reducerea documentelor:

• IGI a simplificat procedurile prin eliminarea unor serii de documente care însoțeau cererile străinilor privind emiterea avizelor/prelungirea dreptului de ședere în scop de muncă, contribuind la eficientizarea procesului de depunere și soluționare a cererilor.

 Proces-verbal electronic:

• S-a implementat un sistem informatic pentru emiterea proceselor verbale de contravenție în format electronic, utilizând datele deja existente în sistemul informatic al IGI.

 Interconectarea cu Poșta Română:

• Un nou serviciu permite cetățenilor străini să solicite transmiterea documentelor solicitate la o adresă stabilită, prin intermediul serviciilor web de interconectare.


 Aplicație pentru unități de cazare:

• IGI a modernizat portalul de înregistrare a străinilor, prin care unitățile hoteliere pot introduce automat în sistem datele cetățenilor străini cazați, asigurând o raportare rapidă și eficientă.

C. Proceduri privind admisia și reglementarea șederii în scop de muncă a străinilor

S-au discutat pe larg și procedurile aplicabile angajării străinilor, punându-se accent pe măsurile luate pentru a preveni neregulile și pentru a asigura un cadru corect pentru angajatorii de bună credință.

 Condițiile privind activitatea angajatorului:

• Inspectoratul General pentru Imigrări verifică dacă angajatorul desfășoară efectiv activități compatibile cu funcția pentru care solicită angajarea unui străin. Se realizează verificări la fața locului și se analizează documentele economice și contractuale.

 Activitatea angajatorului nu a fost înființată sau nu se derulează în scopul principal de a facilita intrarea străinilor pe teritoriul României;

• Inspectoratul General pentru Imigrări monitorizează activitatea angajatorilor pentru a preveni înființarea unor firme cu scopul principal de a facilita intrarea ilegală a străinilor pe teritoriul României.

 Angajatorul desfășoară efectiv activitate în domeniul de activitate pentru care solicită avizul de angajare de minimum 1 an

• Ca dovada a îndeplinirii acestei condiții pot fi prezentate o serie largă de documente, printre care enumerăm fără a fi limitativi, situația angajaților, documente contabile, facturi, contracte, etc..

 Activitatea desfășurată de agenții de muncă temporară

• Cu privire la activitatea agenților de muncă temporară aducem în atenție prevederile Hotărârii nr. 1.256 din 21 decembrie 2011 privind condițiile de funcționare, precum și procedura de autorizare a agentului de muncă temporară. Astfel, potrivit prevederilor art. 2, pot fi încadrați la un angajator agent de muncă temporară și cetățenii străini sau apatrizii, cu domiciliul ori reședința în România, în baza autorizației de muncă sau a permisului de ședere în scop de muncă eliberată/eliberat potrivit legii.

 Eliberarea avizului de angajare în situații speciale (schimbare angajator/funcție)

Această condiție se va face conform următoarelor modificări prevăzute de Ordonanța nr. 25 din 26 august 2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România:

• Noul aviz de angajare se eliberează aceluiași angajator fără îndeplinirea condițiilor generale prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. b), e) și f) și, după caz, fără îndeplinirea condițiilor speciale prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a) sau la art. 9 alin. (2) lit. a);

• Noul aviz de angajare se eliberează unui alt angajator cu îndeplinirea condițiilor generale prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a)-d) și f), după caz, cu îndeplinirea condițiilor speciale prevăzute la art. 7 sau 9 menținându-se condiția de ocupare a unui nou loc de muncă la un alt angajator doar în baza acordului scris al angajatorului anterior;

• Acest acord nu se solicită în cazul în care încetarea contractului individual de muncă a intervenit din inițiativa angajatorului anterior sau ca urmare a acordului părților ori prin demisia străinului dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă, în condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.


D. Obiectivele IGI pentru următoarea perioadă

În cadrul întâlnirii, Inspectoratul General pentru Imigrări a prezentat obiectivele strategice pe termen mediu și lung, care au ca scop îmbunătățirea serviciilor pentru cetățenii străini și pentru angajatorii acestora, precum și consolidarea unui cadru legislativ și administrativ modern și eficient.

Ca o concluzie, întâlnirea dintre Inspectoratul General pentru Imigrări și reprezentanții mediului de afaceri a marcat o etapă importantă în colaborarea dintre unitatea noastră și sectorul privat, cu scopul de a facilita procesul de angajare a străinilor în România. De asemenea, digitalizarea serviciilor publice și modificările legislative recente demonstrează angajamentul IGI de a asigura un cadru transparent, eficient și accesibil atât pentru angajatori, cât și pentru angajații străini.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Comentarii
Nu există comentarii postate.
Postează un comentariu
Te rog conectează-te pentru a posta un comentariu.
Evaluări
Evaluarea este disponibilă doar membrilor.

Te rog conectează-te sau înregistrează-te pentru a vota.

Nu au fost postate evaluări.
Conectare
Utilizator

Parolă



Încă nu eşti membru?
Înregistrează-te

Ţi-ai uitat parola?
Solicită una nouă
HOROSCOP

7,025,763 vizite unice
Cyclic by Fusion-Themes
Provided by Php-fusion V7 Themes | Freethemes4all.com

Powered by PHP-Fusion copyright © 2002 - 2024 by Nick Jones.
Released as free software without warranties under GNU Affero GPL v3.