Patru persoane cu permise de conducere necorespunzătoare depistate la controlul de frontiera
Serbia, un cetățean sârb în vârstă de 27 de ani.
La controlul de frontieră bărbatul a prezentat un permis de conducere eliberat de către autoritățile din Suedia.
La controlul specific, polițiștii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.
Față de cele constatate, persoana în cauză a declarat că a procurat permisul de conducere în anul 2017 de la o persoană necunoscută din Serbia contra sumei de 500 de euro.
Polițiștii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei bărbatului în cauză și cercetarea acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere.
Aproximativ la aceeași oră la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad județul Timiș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, un cetățean român, la volanul unui autoturism marca Iveco înmatriculat în România. Colegii noștri i-au solicitat șoferului pe lângă documentul de identitate, documentele autoturismului și permisul de conducere, ocazie cu care, în urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat faptul că cetățeanul în cauză are dreptul de a conducere autohevicule suspendat.
Lucrătorii noștri au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de conducere suspendat.
În data de 20.11.2022, ora 17.00, la Punctul de Trecere al Frontierei Jimbolia s-a prezentat pentru controlul de frontieră, la volanul unui autoturism înmatriculat în Serbia, un cetățean american în vârstă de 67 de ani.
La controlul de frontieră bărbatul a prezentat un permis de conducere eliberat de către autoritățile din SUA.
În urma verificărilor efectuate de către polițiștii de frontieră s-a constatat că persoana nu poseda permis de conducere internațional, documentul prezentat la control neacordând dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România.
Ca urmare a celor constatate bărbatului nu i s-a permis continuarea călătoriei la volanul autoturismului.
Câteva ore mai târziu tot la Punctul de Trecere a Frontierei Jimbolia, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, un cetățean sârb, la volanul unui autoturism marca Opel înmatriculat în Serbia. Colegii noștri i-au solicitat șoferului pe lângă documentul de identitate, documentele autoturismului și permisul de conducere, ocazie cu care, în urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat faptul că cetățeanul în cauză a prezentat un permis de conducere provizoriu (Probationary driving licence) eliberat de autoritățile din Serbia, acesta nefiind valabil pe teritoriul României.
Lucrătorii noștri au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce pe teritoriul României.
Totodată dorim să amintim faptul că persoanele, cetățeni din statele care nu au semnat Convenția Internațională privind circulația rutieră, încheiată la Viena în 1968, trebuie să posede permis de conducere internațional pentru a putea circula pe teritoriul României.