DOI CETĂTENI STRĂINI, DIN NEPAL, RESPECTIV SRI LANKA, DEPISTATI CU SEDERE ILEGALĂ DE POLITISTII DE IMIGRĂRI DIN SUCEAVA
decizii de returnare.
La data de 24 septembrie, polițiștii Biroului pentru Imigrări Suceava au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale a străinilor, pe raza de competență.
Astfel, în urma activităților desfășurate, polițiștii au depistat doi bărbați, de 34, respectiv 41 de ani, unul din Nepal și unul din Sri Lanka, care se aflau în ședere ilegală pe teritoriul statului român.
Din verificări a reieșit că aceștia au intrat legal în România, în scop de muncă, însă nu au părăsit teritoriul țării noastre la expirarea dreptului de ședere.
Cei doi au fost sancționați contravențional cu avertisment, în conformitate cu prevederile OUG nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, pe numele lor au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile de pe teritoriul României.
La activități au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava.