Poșta Română va dezvolta proiecte de cercetare, inovare și dezvoltare tehnologică cu ajutorul specialiștilor Universității Politehnica din București
perfecționarea continuă a resursei umane, obiective incluse în procesul investițional demarat în 2020.
Astfel, Poșta Română și Universitatea Politehnică din București vor încheia contracte pe diverse teme de cercetare precum dezvoltare logistică, robotizare și automatizare, digitalizare (inteligență artificială), identificarea de resurse energetice nepoluante.
Se vor constitui grupuri de lucru cu specialiști din cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare și a Facultății de Transporturi care vor pune la dispoziție echipamentele, expertiza și resursa umană cu înaltă calificare de care dispun și vor oferi consultanță tehnică Poștei Române în vederea identificării celor mai bune soluții pentru proiectele de modernizare și digitalizare ale companiei.
Acordul a fost semnat la sediul Universității Politehnica din București, în prezența rectorului Mihnea Costoiu. „Este o inițiativă importantă prin care dorim să contribuim la dezvoltarea uneia dintre cele mai mari companii naționale din România. Componentele de digitalizare, automatizare și implementarea de noi tehnologii în cadrul proceselor companiei sunt exact zonele în care comunitatea noastră are experiență și cunoștințe. Prin experții universității și laboratoarele de cercetare ultramoderne pe care le-am dezvoltat în ultimii ani, vrem să oferim Companiei Naționale Poșta Română nu doar soluții pentru a-și optimiza activitățile, dar și noi direcții și tehnologii prin care își pot diversifica oferta de servicii. Suntem convinși că prin acest prim pas, dar și prin implementarea noilor proiecte dezvoltate în comun, vom aduce o contribuție importantă la dezvoltarea companiei în folosul românilor”, a declarat Mihnea Costoiu, Rectorul Universității Politehnica din București.
Directorul Poștei Române, Horia Grigorescu, și-a exprimat convingerea că semnarea acestui acord de colaborare va genera proiecte și programe eficiente care să răspundă nevoilor și intereselor companiei și care să aibă ca rezultat dezvoltarea și modernizarea serviciilor poștale oferite publicului.
„Poșta Română a demarat cel mai vast proces investițional din ultimele patru decenii, pentru modernizare și digitalizare. Începerea acestui amplu proces de transformare și adaptarea serviciilor la ceea ce clienții solicită reprezintă motorul găsirii unui palier investițional larg în colaborare cu alte instituții. Automatizarea proceselor logistice este necesară pentru creșterea operabilității, sporirea eficienței în viteza de prelucrare a volumului de trimiteri, reducerea timpilor de livrare și creșterea cifrei de afaceri a companiei. Totodată, unul dintre principalele obiective în procesul de modernizare al Poștei Române este digitalizarea, o cerință imperativă pentru continuarea activității companiei și pentru a ramâne competitivă cu operatori similari din piață. De asemenea, decarbonificarea, înlocuirea etapizată a flotei actuale cu mașini electrice și hidrogen, toate necesită cercetări pentru care avem nevoie de consultări cu specialiști, iar Universitatea Politehnică din București este locul în care găsim oameni cu înaltă calificare pentru proiectele noastre și un potențial partener, atât din perspectiva dezvoltării noilor segmente de afaceri și transformării celor existente, cât și de așezare pe fluxurile financiare generate de fonduri europene”, a declarat Horia Grigorescu, Directorul General al Poștei Române.
De asemenea, în cadrul colaborării, studenții Facultății de Transporturi și ai Facultății de Automatică și Calculatoare vor avea posibilitatea să efectueze stagii de practică la Poșta Română. Compania va desemna specialiști care vor superviza practica studenților.
Prezenți la semnarea acordului de colaborare, Ilona Costea, decanul Facultății de Transporturi și Mihnea Moisescu, decanul Facultății de Automatică și Calculatoare s-au arătat încântați că pot oferi studenților posibilitatea de a participa la stagii de practică, derularea acestui program putând reprezenta o experiență valoroasă în programul lor de pregătire.
Despre Compania Națională Poșta Română
Poșta Română este cel mai mare operator național din domeniul serviciilor poștale și se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării Inovării și Digitalizării (93,52%) și Fondul Proprietatea (6,48%). Compania deține o rețea de peste 5.600 de subunități poștale la nivel național, distribuind săptămânal peste 11 milioane de trimiteri poștale. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poștei Române și peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de rețeaua poștală proprie.
Pentru detalii: www.posta-romana.ro
Despre Universitatea Politehnică din București
Universitatea Politehnică din București (UPB) este cea mai mare universitate tehnică din țară, având 15 facultăți și aproximativ 25.000 de studenți. Misiunea asumată este aceea de a pregăti specialiști în diferite domenii tehnice, capabili de a utiliza cunoștințe științifice, tehnice și cultural-umaniste valoroase, de a contribui la progresul tehnologic, economic și social-cultural al societății românești și al lumii contemporane. UPB își propune să creeze noul profil de universitate tehnică, ce promovează forme de pregătire adaptate cerințelor unei societăți în plină competiție, supusă procesului de integrare în Comunitatea Europeană și internațională.