autoturismului cu scaun auto pentru
copii (valabil pentru minori până la 5 ani sau cu o înălțime de până la 120 cm.)
Este interzisă utilizarea telefoanelor mobile de către șoferi în timpul deplasării cu autoturismul.
· Dotarea autoturismului cu pneuri de iarnă
Nu este obligatoriu ca autoturismele să fie echipate cu pneuri de iarnă, dar suprafața
de rulare trebuie să aibă un profil de cel puțin 4 mm. Lanțurile pentru zăpadă sunt obligatorii în anumite condiții.
· Taxele pentru autostrăzi
Accesul pe autostradă se face în baza unei vignete care poate fi achiziționată de la
punctele de trecere a frontierei, de la benzinăriile din Ungaria, benzinăriile Mol din
România sau on - line.
Pentru transportatori există reglementări speciale ( taxare la km parcurs).
Taxa vignetei pentru autoturisme este:
- 2975 Ft (cca. 10 euro ) pentru o săptămână
- 4780Ft (cca.16 euro ) pentru o lună
- 42.980 Ft (145 euro ) pentru un an.
Informații suplimentare
despre circulația rutieră se pot obține de pe site-ul www.utinform.hu
· Limitele de viteză admise
- 50 km/h în localități
- 90 km/h în afara localităților
- 110 km/h pe șoselele rapide
- 130 km/h pe autostrăzi
Există și porțiuni de drum cu restricții speciale, marcate corespunzător.
Depășirea limitelor de viteză se sancționează cu amendă contravențională.
În general, plata amenzilor se efectuează în numerar. Poliția emite un CEC care poate fi achitat la cel mai apropiat oficiu poștal din Ungaria de locul perceperii
amenzii sau prin transfer bancar din România. Poliția poate adopta și măsura
reținerii mijlocului de transport, până la achitarea amenzii.
· Detectoare radar sau aparatură anti- radar
Folosirea aparateloranti-radar este interzisă în Ungaria. Folosirea dispozitivelor de detectare a aparatelor radar, stațiilor de emisie/recepție, constituie contravenție, iar
sancțiunea prevăzută constă în amendă contravențională și confiscarea aparatului.
· Alte recomandări
Atragem atenția asupra stării tehnice a autovehiculului cu care vă deplasați pe
drumurile din Ungaria. Poliția ungară face controale severe în ceea ce privește
verificarea tehnică a autovehiculelor rutiere, iar dacă se constată că acestea nu
corespund din punct de vedere tehnic, se aplică amenda contravențională cu reținerea numărului de înmatriculare și, dupa caz, a permisului de conducere.
Adaptați viteza la condițiile meteo și de trafic , astfel încât să puteți opri în siguranță
în caz de necesitate.Înainte de fiecare călătorie pe timp de iarnă, informați-vă în legătură cu starea meteo și condițiile de trafic. Este recomandat să aveți în mașină haine groase, hrană și apă, în cazul în care s-ar produce blocaje în trafic din cauza unor căderi masive de zăpadă pe timp de iarnă.
De asemenea, vă rugăm să acordați o atenție sporită asupra bunurilor personale.
... ÎN CAZUL ÎN CARE CĂLĂTORIȚI CU AVIONUL
Informați-vă în legătură cu produsele și cantitățile de lichide pe care le puteți lua în
bagajul de mână. În acest sens puteți consulta pagina Web a companiei aeriene cu
care călătoriți.
În cazul în care călătoriți cu o companie low cost, informați-vă la compania respectivă în legătură cu numărul și dimensiunea bajelor de mână.
Nu lăsați la cală obiecte de valoare (telefoane mobile, acte, documente importante, bijuterii, aparate foto/filmare etc).
... PENTRU INFORMAȚII PRIVIND CĂLĂTORIA CU TRENUL
Vă recomandăm să consultați, în prealabil, pagina de internet a Căilor Ferate Ungare MAV (www.mav.hu).
Urmăriți prognoza meteo și nu plecați la drum dacă se anunță ninsori abundente, întrucât riscați să rămâneți înzăpeziți
În acest sens consultați pagina web a serviciului ungar de meteorologie www.met.hu
...DACĂ VĂ CONFRUNTAȚI CU O SITUAȚIE DEOSEBITĂ:
· În cazul producerii unui accident
În situația unui accident ușor, se completează, împreună cu cealaltă parte implicată,
formularul-tip privind producerea accidentului, pus la dispoziție de societățile de
asigurări. Se vor reține elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat în
accident și ale societății sale de asigurare.
În caz de accident grav, la fața locului se prezintă atât echipaje ale poliției, cât și ale
pompierilor și serviciului de ambulanță, iar persoanele accidentate sunt transportate
la cea mai apropiată unitate medicală specializată.
Atragem atenția că deținerea unei asigurări medicale europene tip card european
sau asigurare medicală privată reprezintă o necesitate!
· Numerele de urgență la care pot fi apelate autoritățile locale (poliție,
spital, pompieri)
- 112 - numărul general de urgență
- 107 - serviciul de urgențe poliție
- 104 - serviciul de urgențe salvare
- 105 – Pompieri
- 188 – Magyar Autoklub ( Autoclub Ungaria) serviciul tehnic de urgență (pentru depanare și accidente auto);
· În cazul pierderii/furtului documentelor de călătorie
În condițiile în care nu mai sunteți în posesia unui document de călătorie, puteți solicita sprijinul Ambasadei sau al oficiilor consulare ale României din Ungaria care vă pot elibera un titlu de călătorie în baza căruia vă puteți întoar ce în România. (Furtul documentului de călătorie trebuie declarat la poliția locală).
În cazul în care nu mai dețineți un document de călătorie și sunteți nevoit să vă
continuați călătoria în străinătate, Ambasada României la Budapesta/ oficiile consulare Szeged și Gyula vă pot elibera un pașaport temporar, în condițiile prevăzute de lege.
· Numerele de urgență/permanență la care pot suna cetățenii români aflați
în situații deosebite:-0036305356912 - Ambasada României la Budapesta, -0036306777980 - Consulatul General al României la Szeged-
0036306357181 - Consulatul General al României la Gyula
· Pentru informații de călătorie suplimentare, Consultați condițiile de călătorie pentru Ungaria postate pe pagina web a MAE, la rubrica Sfaturi de călătorie(http://www.mae.ro/travelconditions#801)
Întrucât Ungaria reprezintă o țară de tranzit pentru un număr important de
cetățeni români, atragem în mod deosebit atenția asupra informării în
prealabil asupra condițiilor de călătorie, condițiilor meteo și a stării drumurilor
din această țară, înaintea planificării călătoriei, mai ales pe perioada de iarnă