Pagina principală · LIVE CAMERA CENTRU RESITA · Articole · Facebook Blog · Categorii de ştiri · Contactați-ne · Email -Admini · ARHIVA VIDEO Vineri, Aprilie 19, 2024
VIZTATORI UNICI
<Flag Counter
Browser Ip
IP address signature
EVALUAREA INSPECTORATULUI DE JANDARMI JUDEȚEAN CARAȘ-SEVERIN
reprezentanții instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.

Inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, domnul locotenent-colonel Ciprian-Marian Petrișor, a prezentat materialul de bilanț și realizările instituției în anul 2020.

A fost analizată activitatea și misiunile executate pe linia menținerii și asigurării ordinii publice, pe linia supravegherii și protecției instituționale, precum și aportul inspectoratului la creșterea gradului de siguranță publică.

Misiuni de Ordine Publică

Potrivit bilanțului, în acest an jandarmii cărășeni au fost angrenați în 4742 misiuni de ordine publică la care au participat 17221 jandarmi. În perioada de referință efectivele din cadrul structurilor de ordine publică au executat misiuni de intervenție pentru un număr de 763 apeluri prin Serviciul Național Unic de Apeluri de Urgență 112.

În anul 2020 au fost organizate și executate 2258 misiuni de menținere a ordinii publice prin patrule mixte, în sistem integrat poliție – jandarmerie, atât in mediul urban, dar și rural. De asemenea, în perioada analizată au mai fost organizate și executate un număr de 1288 misiuni de menținere a ordinii publice prin patrule jandarmi, atât în zonele instituțiilor de învățământ, cât și pe traseele turistice din zona stațiunilor Crivaia, Semenic, Băile Herculane și Muntele Mic.

Un element definitoriu al anului 2020 l-a reprezentat apariția și evoluția pandemiei Covid-19, fapt pentru care efectivele inspectoratului s-au axat pe respectarea măsurilor impuse de autorități privind prevenirea și combaterea răspăndirii virusului SARS-CoV-2, fiind executate independent un număr de 309 misiuni, cu un efectiv de 1131 jandarmi.

În perioada de referință Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin a asigurat un climat de normalitate civică și siguranță publică pe timpul alegerilor locale și parlamentare, executând un număr de 208 de misiuni în care au fost angrenați 1142 de jandarmi.

O atenție deosebită a fost acordată misiunii de menținere a ordinii publice în zonele de învățământ preuniversitar din municipiile Reșița și Caransebeș, dar și în localitatea Oravița, unde s-a acționat cu precădere pentru protecția elevilor și a personalului didactic.

În urma executării misiunilor specifice de ordine publică, în anul 2020, au fost constatate independent 112 infracțiuni, cu 115 autori depistați, iar pe timpul misiunilor executate în sistem integrat au fost constatate 198 infracțiuni, cu 180 autori depistați. În această perioadă au fost aplicate și 2880 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 1190200 lei, fiind depistat și un urmărit național.


Supraveghere și Protecție Instituțională

Segmentul acestui gen de misiuni s-a executat în această perioadă cu precădere prin dispozitive mobile în detrimentul celor statice. În acest sens când la obiectivele din responsabilitatea nu se desfășoară activități cu publicul, efectivele de jandarmi sunt organizate în patrule de ordine și intervenție, fiind asigurate în acest timp ordinea publică și siguranța, cât și securitatea obiectivelor.

În anul 2020, ca urmare a stării de urgență instituită la nivel național a fost instituită paza la șapte centre de carantină pe raza întregului județ.

Principalele direcții privind creșterea performanței efectivelor Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, în anul 2021 se va urmări continuarea și consolidarea cooperării cu celelalte instituții responsabile cu aplicarea legii, creșterea eficienței misiunilor de menținere și asigurare a ordinii publice, creșterea gradului de siguranță a cetățenilor.

Domnul prefect Cristian Gâfu a adus mulțumiri jandarmilor pentru aportul adus la siguranța și liniștea cetățenilor, pentru profesionalismul de care au dat dovadă în executarea misiunilor încredințate, precum și pentru buna cooperare cu celelalte structuri componente ale M.A.I.
Evaluări
Evaluarea este disponibilă doar membrilor.

Te rog conectează-te sau înregistrează-te pentru a vota.

Nu au fost postate evaluări.
Conectare
Utilizator

Parolă



Încă nu eşti membru?
Înregistrează-te

Ţi-ai uitat parola?
Solicită una nouă
HOROSCOP

6,136,648 vizite unice
Cyclic by Fusion-Themes
Provided by Php-fusion V7 Themes | Freethemes4all.com

Powered by PHP-Fusion copyright © 2002 - 2024 by Nick Jones.
Released as free software without warranties under GNU Affero GPL v3.